Eram doar noi
     media: 5.00 din 1 vot

postat de calator60 in 2011-03-31 14:21
Ochiul ti-a plans cand m-ai privit
Si, n-am stiut ca ti-a fost dor,
De bratele ce-n gesturi te-au sadit
Doar lor sa le-apartii in viitor.

Din coltul pleoapelor ti-am alungat
O umbra de tristete ramasa din trecut
Si-am tresarit, ca intr-un vis furat,
Cand ochii tai din nou m-au cunoscut.

Imbratisati, se revarsau prin noi
Fiorii unei primaveri, nelinistiti,
Si din vazduh cadeau luminile suvoi,
Pe pleoapa unor fluturi adormiti.

Eram doar noi si dincolo de toate,
Tu infloresti in gesturi zi de zi,
Ochiul a plans, cand printre soapte
Acelasi dor, mereu te va primi.

Sub stele care cad
     media: 5.00 din 4 voturi

postat de calator60 in 2011-03-21 23:49
Deschid si redeschid o carte,citesc si recitesc un rand,
Privirea-mi musca din cuvinte, ca o himera-n vechile statui,
In coltul palid din fereastra, zaresc iar luna lacrimand
Si nu-ndraznesc s-o-ntreb de tine, si cat raman al nimanui.

De ce se-ntuneca prin lume, de ce nu pot mereu sa recitesc
Aceleasi pagini unde-am pus povestea fericita-a doi copii?
Si-mi pierd cuvintele prin lacrimi cand printre ele regasesc
Cararea-mbratisarii noastre, ramasa-n iarba verilor tarzii.

Revino tu destin si spune-mi, daca mai are rost sa-mbatranesc
Sub stele care cad in mari, si vin la tarm, cu fiecare val
Deschide-mi usa spre trecut, sa scriu o alta carte s-o citesc
Privind cum vin din larg, corabii ce ne-aduc, sperantele la mal.

Cobor pe treptele din suflet, sa recitim in doi ce eu nu pot,
Intr-o-ncapere unde timpul, imbatraneste ziua prin oglinzi,
Lasandu-mi doar singuratatea, in paginile cartii , peste tot,
Si sunt un simplu om ce vrea, tacerea-n palme sa-i cuprinzi.



Sa lacrimam apusuri
     media: 4.86 din 7 voturi

postat de calator60 in 2011-03-20 23:15
M-ai invatat sa pretuiesc cuvantul nerostit,
Si-ai dat un sens,intregii mele vieti
Pana-ntr-o zi, cand toate s-au sfarsit,
Si m-am nascut din nou prin alte dimineti.

Treceam nepasatori in vis jurandu-ne iubire,
Putine stele ramaneau, deasupra pana-n zori,
Sa nu aiba un nume, si-n lina lor plutire,
Sa nu ne arda fruntea, de ingeri muritori.

Si te-am iubit fiinta, cu trupul de felina,
Asa cum nimeni altul, nu are s-o mai faca,
In lumea asta-n care, vei fi doar o straina,
Si nimanui ca mie, de tine n-o sa-i placa.

Eu trepte catre ganduri, ti-am ridicat sa fie
Urcate cand tacerea, ne va gasi vreo vina,
Si-n pribegia lor, cuprinsi de nostalgie,
Sa lacrimam apusuri, ce n-o sa ne-apartina.

Gesturi ravasite
     media: 5.00 din 5 voturi

postat de calator60 in 2011-03-19 20:32
Asemanarea gandurilor noastre, sunt doar iluzii vechi,
Topite-n umbrele din noapte,cand rataceam sub stele
Privind cum dincolo de zari, zburau cu aripi neperechi,
Aceleasi vise-n care azi, ne regasim straini prin ele.

Chiar gesturile ravasite pe ochii tristi ce-au lacrimat,
Sunt doar carari pe-obrajii-n riduri a stropilor de vis
Si toate parca dintr-o data, din viata noastra au plecat,
Iar usi ce duc spre fericire, isi au mereu zavoru-nchis.

In mine inca mai ard flacari, in mine viata te doreste,
Cu trupul tau sub pomii-n floare din primaverile tarzii,
Desi se sting mereu in valuri lumina din adancuri creste
Pentru ca stelele-s cuvinte, rostite-ncet prin galaxii.

Si te iubesc in timp de zi, cu fiecare clipa trecatoare,
Sub cerul care-a-mbatranit, de-atatea ploi care-au cazut,
Si-asemanarea gandurilor noastre, e doar iluzia ce moare
In doua lacrimi ce-au cazut, din ochii care i-ai pierdut.


Fericiti ca am plans
     media: 5.00 din 2 voturi

postat de calator60 in 2011-03-16 22:02
Undeva, ploile raman la ferestre privind incaperea pustie
Si fulgere bat in pervazuri, si noi doua umbre pe zid,
Vantul suferea printre ruptele ramuri, lacrimand nostalgie,
Undeva noi eram mai aproape, de stele ce ochii-si inchid.

Ne priveam in oglinda stropita de ploaie si-atat de cuminti,
Semanam pe covoarele reci pasii nostri speriati de furtuna,
Niciodata n-am simtit ca atunci, sufletele noastre fierbinti,
Niciodata n-am simtit mai profund, atingerile tale de mana.

Vroiam sa ramana furtuna cu noi pana zorii prin roua apar,
Sa ne doara tacerea in doi, cand umbrele vorbesc in nestire,
Undeva s-a ascuns un trecut, cand toate ne-au fost in zadar
Si tinandu-ne-n brate, ochii-si vorbeau cu aceeasi privire.

Fericiti ca am plans, ratacindu-ne-n doi prin stropita oglinda,
Ne doream sa ramana-n fereastra,furtuna cu vantul si ploaia,
Atunci mana ta peste visuri si viata, am dorit sa ma prinda,
Sa ne-ascunda-n lumina din stropii de ploaie, amurgul, odaia.

Moartea lebedei
     media: 5.00 din 2 voturi

postat de calator60 in 2011-03-14 20:00
Moartea lebedei

O lebădă a murit de singurătate şi lacul a plâns,
Malurile s-au lăsat sărutate de valuri prea triste,
Stiu sub care sălcii să vorbească în şoaptă s-au strâns,
Amintirile unde lebăda nu va înceta să existe.

Lacul va oglindi mereu ultima ei privire rănită,
Necuprinsul suspină şi tremură iarba crescută pe mal,
Nu se mai zbate aripa albă, o stea s-a desprins şi grăbită,
Reîntoarce-n adâncuri, visul clipelor purtate de val.

Tăcere, lebăda a-ncetat să respire şi ploi de lumină,
Se succed printre genele ochilor ce nu se mai deschid,
Lacul aşteaptă pe cineva, să o strige din ape la cină,
Dincolo de uşa, care-ntâmplător am uitat s-o închid.

A murit o lebădă de singurătate, înfriguratul lac
S-a retras dinspre maluri, fără bărci, fără fluturi în zbor,
Cerul e ca o icoană rasfrântă în el când încet se desfac,
Aripi mari de lumină, într-o altă lume de care mi-e dor.

Primeste-mi pasii
     media: 5.00 din 2 voturi

postat de calator60 in 2011-03-12 17:08
Pamant bogat, impovarat de lacrimi si de dor,
Ascunde-mi soaptele sub brazdele-nverzite,
Poate vor rasari candva taceri, dupa ce mor,
Si vor ramane-n colt de gura, pururi inflorite.

Primeste-mi pasii prin tarana vechilor ninsori
Si fa carare gandurilor mele spre vecie,
Pentru ca-n lumea asta-am ratacit de-atatea ori
Si nimeni nu m-a cautat si n-a vrut sa ma stie.

Un vreasc din pom, luat de vant si dus in zare,
Din care ciugulesc aevea, gandurile vechi,
Pamantule, asta sunt eu, cu tamplele hotare,
Atator lacrimi ce s-au scurs, pe gene neperechi.

Raman dator acestor zile ce trec nepasatoare,
Dar ochii mei le vor privi din alte lumi eterne,
Si fiecare lacrima, se va preface-n floare,
In timp ce frumusetea lor, din stele se va cerne.

Trec amintirile spre toamna
     media: 5.00 din 1 vot

postat de calator60 in 2011-03-08 19:20
Trec amintirile spre toamna si dor ramane-n urma lor,
Deasupra pasarile pleaca, spre inserarile ce vin,
Si peste gingasia vietii, se-aseaza umbra unui nor
Lasand tacerea-mbratisata, cu-acelasi murmur cristalin.

S-au scuturat inca din vara,prin ramuri frunze ruginii,
Iar tampla noastra obosita, oprea din gandurile vechi,
Venise prea devreme toamna si multe ne-au ramas pustii,
Oricat am incercat sa fim, aceleasi suflete perechi.

Ne-am daruit mereu uitarii si n-am pastrat nimic cu noi,
Desi insangerate buze, se vindecau printr-un sarut,
Priveam cum pasarile pleaca si regretam cu ochii goi,
Ca toate drumurile noastre, vor fi doar vis necunoscut.

Vom fi in toamna care vine, indragostitii dintr-o vara,
Care-au cules din curcubeie, culori ce astazi au apus
Si tresarim sub ploi de stele, pentru a nu stiu cata oara
Privind cum pasarile-n zbor, au stat o clipa si s-au dus.

Templul sufletului meu
     media: 4.75 din 4 voturi

postat de calator60 in 2011-03-01 20:54
Iubito infloreste-ma din nou la tine-n ramuri,
Si lasa-ma cules de ochii tai, in fiecare zi,
Fa sa rasara cucubeie uneori, la noi in geamuri,
Sa te culeg din umbra lor, iubito oriunde ai fi.


Fa-mi sufletul petala vie, si-n adieri de vant,
Da-i zborul gandului spre soare, cand zorile rasar
Si nu ma rataci prin lacrimi, ca soaptele-n cuvant,
Cand buzele-l rostesc sfioase, din ce in ce mai rar.

Da-mi rostul meu in primavara si, fi-i a mea padure,
In care ghioceii cresc, sub frunzele-ofilite,
Si nu lasa tacerea noptii, destinul sa mi-l fure,
Cum s-a-ntamplat intr-un trecut cu clipe ruginite.

Iubito fa-ma trandafir in dimineti, stropit cu roua,
Si pune-ma-n buchetul vietii, cand dor iti e de mine,
Eu iti voi plange primavara, cu pleoapele-amandoua,
In templul sufletului meu, zidit doar pentru tine.


Termeni si Conditii de Utilizare